Buletin de rugăciune Wycliffe 13 - 19 octombrie 2008

  • Noul Testament în limba Marakwet Endo Kenia
Noul Testament în limba Marakwet Endo va fi dedicat Domnului în data de 21 februarie 2009. Vă rugăm să va rugaţi împreună cu noi pentru pregătirile care se fac şi pentru o festivitate cât se poate de fericită pentru cei din poporul Marakwet Endo, dar şi pentru cei care au contribuit la traducerea Bibliei. A fost un proces lung, care a durat 25 de ani, datorită provocărilor extraordinare. Terenul accidentat îngreunează transportul. Rugaţi-vă ca atât traducerile cât şi cei care vor călători pentru a ajunge la festivitate să ajungă cu bine. Aproximativ 80.000 oameni din poporul Marakwet Endo trăiesc în provincia Valea Riftului. Puţini din ei sunt creştini.

  • Oameni departe de casa lor din vestul Asiei
Oamenii care au fost reamplasaţi din ţările lor natale din cauze politice sau religioase suferă de multe ori profunde neajunsuri spirituale. Ei au suferit traume datorate hărţuirii sau întemniţării. Mulţi lasă în urmă familii de care sunt ataşaţi. În ciuda unei situaţii economice viabile în ţara lor natală mulţi trăiesc precum refugiaţii sau cei care cer azil. Rugaţi-vă pentru asemenea oameni. Rugaţi-vă pentru lucrătorii transculturali, ca aceştia să primească ajutorul de la Dumnezeu în
timp ce le slujesc acestora.

  • Conferinţa grupurilor din Asia de vest
Aţi început să vă rugaţi pentru această conferinţă în luna noiembrie 2008*. Lăudat să fie Domnul, căci acum s-a întocmit o echipă specială pentru copii. Ei vor avea grija de copii in timpul conferintei din martie 2009. Rugaţi-vă pentru cei care se pregătesc pentru această slujire acum când trebuie să strângă fonduri pentru călătoria şi cazarea lor. Rugaţivă pentru pregătirile şi abilităţile lor, ca ei să se poată împrieteni repede cu copiii care vor veni din multe naţionalităţi, unii vorbind foarte puţină engleză. Rugaţi-vă ca pagina de înregistrare online a conferinţei să poată fii lansată luna aceasta, ianuarie 2009.
*Din Buletinul de rugăciune Wycliffe din 24-30 noiembrie: “ Oamenii care lucrează în zonele sensibile ale Asiei se vor întâlnii pentru conferinţa lor trianuală în martie 2009... peste 50 de copii vor participa la această conferinţă alături de părinţii lor”.
  • Nevoia unei traduceri în limba Stod Bhoti India
Majoritatea oamenilor care vorbesc limba Bhoti sunt oameni educaţi şi mulţi dintre ei ocupă posturi publice sau companii private. Deşi creştinismul a fost prezentat poporului Bhoti încă din 1854, răspunsul lor la Evanghelie a fost unul lent. Misionari din multiple organizaţii lucrează cu poporul Bhoti. Casete audio şi povestiri din Biblie sunt disponibile în limba lor natală, însă nu există nici un proiect de traducere a Bibliei. Când Cuvântul lui Dumnezeu va fi tradus, va putea
vorbi puţinilor credincioşi şi va pava drumul unei Biserici puternice. Rugaţi-vă ca Scriptura să fie tradusă în această limbă.
  • Media Asia
Următoarea cerere pentru susţinere în rugăciune a fost lansată : “Rugaţi-vă pentru Larry şi Andrea ca Dumnezeu să susţină planul lor de a înfiinţa o companie media într-o locaţie nouă. Rugaţi-vă ca harul şi mila lui Dumnezeu să fie cu ei acum când îşi caută sponsorizări pentru companie şi pregătirile de reamplasare” Nu au fost oferite mai multe informaţii. Locaţia exactă nu poate fi menţionată din motive de siguranţă.

  • Noul Testament în limba Waimaha este aproape complet Colombia
Fernando, Joel şi Nancy termină în timp util verificarea manuscrisului. Acesta poate fii trimis la zețărie în Guatemala în luna martie. O versiune audio va fi produsă de partenerii Credinţa vine în urma auzirii*. Fernando este deasemenea implicat în traducerea Vechiului Testament. Scopul lui este finalizarea primei schiţe până la sfârşitul anului 2009. El mai urmează un curs de informatică, un lucru important în prepararea unui manuscris. Să ne rugăm ca Dumnezeu să îi
binecuvânteze pe Fernando, Joel şi Nancy cu înţelepciune să-şi continue lucrarea lor. Rugaţi-vă ca Duhul Sfânt să pregătească inimile celor din poporul Waimaha, să primească Cuvântul lui Dumnezeu cu toată inima.
* “Credinţa vine în urma auzirii” înregistrează şi foloseşte Biblia audio pentru a aduna împreună biserica Domnului şi pentru a face ucenici din toate neamurile, triburile, limbile şi popoarele lumii. www.faithcomesbyhearing.org
  • A ajunge la poporul Pal Kurumba India
Pal Kurumba este un trib izolat din pădurea tropicală a dealurilor Attapady din districtul Palakkad, Kerala, India. Sunt un popor foarte timid care trăieşte în satele din inima pădurii. Nu există şcoli pentru copiii lor. Un evanghelist vizitează o dată sau de două ori pe an câteva aşezări Pal Kurumbar aflate mai aproape de marginea pădurii. El s-a rugat pentru ei. După ce au fost vindecaţi, câţiva oameni au început să creadă în Isus. Rugaţi-vă pentru ca aceşti oameni să poată primi Cuvântul în limba lor maternă.
Vă rog simţiţi-vă liberi să trimiteţi mai departe acest buletin de rugăciune tuturor celor care au pe inimă rugăciunea şi lucrarea lui Dumnezeu.
Domnul să vă binecuvânteze pentru implicarea prin rugăciune!
Wycliffe România
“Dar ,Tu ,Doamne, Tu eşti scutul meu, Tu eşti slava mea, şi îmi înalţi capul..”
Psalmul 3:3

2 comentarii:

Anonim spunea...

Amin!Eu sun marcel. de la biserica baptista "isus salvatorul". Din Chisinau.Este supper saitul vostru. aveti si motve de rugaciune. Vreau sa va intreb daca vreti sa va impartiti si cu mine cu motive de rugaciune. Tiparesc si eu motive pe "Iisusestesalvatorul.wordpress.com". Rog ca si voi sa intrati acolo si sa va rugati pentru motivele altora! Caci numai prin rugaciuni bisericile vor supravietui.numai asa o sal biruim pe diavol. Pastram fratie in rugaciune sau nu? Cred ca veti fi deacord cu mine. Va rog sa tipariti si rugaciunile voastre acolo. Rubrica "1000 de motive pentru rugaciune" este o rubrica si un site nou. Dumnezeu sa va binecuvinteze!. Pace si adevar.

marcel spunea...

Amin!Eu sun marcel. de la biserica baptista "isus salvatorul". Din Chisinau.Este supper saitul vostru. aveti si motve de rugaciune. Vreau sa va intreb daca vreti sa va impartiti si cu mine cu motive de rugaciune. Tiparesc si eu motive pe "Iisusestesalvatorul.wordpress.com". Rog ca si voi sa intrati acolo si sa va rugati pentru motivele altora! Caci numai prin rugaciuni bisericile vor supravietui.numai asa o sal biruim pe diavol. Pastram fratie in rugaciune sau nu? Cred ca veti fi deacord cu mine. Va rog sa tipariti si rugaciunile voastre acolo. Rubrica "1000 de motive pentru rugaciune" este o rubrica si un site nou. Dumnezeu sa va binecuvinteze!. Pace si adevar.