"Iubesc copiii, spune Domnul, şi vreau ca toţi să fie la fel ca ei.
Nu-i iubesc pe cei bătrâni, spune Domnul, dacă nu au rămas copii în inima lor.
De aceea, am hotărât ca Împărăţia mea să fie locuită numai de copii!
Infirmi, gheboşi, zbârciţi, numiţi-i cum vreţi, copii cu barbă albă, copii de toate soiurile, dar care sunt totuşi copii.
Aceasta este dorinţa mea. Nu mai încape nici o îndoială. Nimeni altcineva nu are ce căuta acolo!...
Iubesc copiii, spune Domnul, căci în ei imaginea mea este neatinsă.
Nimic nu a împuţinat chipul meu în ei; sunt curaţi, sunt neîntinaţi, sunt neprihăniţi şi fără nici un cusur.
Astfel, când mă aplec cu drag peste ei, mă recunosc în ei întocmai...
Cel mai mult iubesc copiii, spune Domnul. Îi iubesc pentru privirea lor.
Numai în ea le pot vedea şi citi vârsta...
Dar nu e de mirare, spune Domnul, căci eu locuiesc în interiorul misterios al inimii lor; eu sunt cel care privesc prin fereastra sufletului lor.
Dacă întâlniţi vreodată în drumul vieţii o astfel de privire curată, să ştiţi că eu zâmbesc prin ea.
Nu cunosc în schimb ceva mai sumbru, ceva mai jalnic, decât imaginea unui copil în ochii căruia s-a stins raza seninătăţii..."
Dar şi în pieptul celor îmbătrâniţi de păcate, Domnul poate să creeze o inimă nouă şi curată de copil:
"Aleluia, aleluia, spune Domnul, deschideţi uşa voi, sărmani bătrânei.
Iată, Dumnezeul vostru, cel Înviat vine să reînvie copilul dinlăuntrul vostru!
Grăbiţi-vă! Acum e momentul! Sunt gata să vă ofer un chip nou, frumos, de nou născut, să aveţi toţi priviri de copil.
Căci eu iubesc copiii, spune Domnul, şi vreau ca toţi să fiţi ca ei...".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu